Primul EXAMEN important după greva dascălilor. Expert în educație: „Ne furăm căciula, ne iluzionăm că facem o altfel de evaluare”-DECLARAȚII EXCLUSIVE

Primul EXAMEN important după greva dascălilor. Expert în educație: Ne furăm căciula, ne iluzionăm că facem o altfel de evaluare-DECLARAȚII EXCLUSIVE
Evaluarea Națională Sursa FOTO: fanatik.ro
Publicat: 19/06/2023, 18:11

Expertul în educație Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre Evaluarea Națională, unul dintre primele examene importante pentru absolvenții clasei a VIII-a, care anul acesta vine după greva de trei săptămâni a dascălilor. Ovidiu Pânișoară susține că este foarte bine că examenul s-a putut desfășura la timp, pentru că asta le-a transmis elevilor o stare de siguranță, într-un sistem de învățământ extrem de impredictibil pentru copii în ultimii ani.

Expertul în educație consideră că învățământul din România anului 2023 reprezintă un cumul de schimbări cosmetizate, fără să se ajungă cu adevărat la reformele importante pentru toți actorii educaționali.

Luni, 19 iunie, absolvenții clasei a VIII-a au dat prima probă de la Evaluarea Națională 2023, la Limba și literatura română, iar miercuri, 21 iunie, va avea loc proba scrisă la Matematică. Ultima probă de la Evaluarea Națională, la Limba și literatura maternă, este programată joi, 22 iunie.

„Sistemul de învățământ din ultima perioadă a devenit extrem de impredictibil”

Expertul în educație este de părere că școala românească de secol XXI are nevoie de un sistem care să nu panicheze elevul, ci, dimpotrivă, să-l învețe să se pregătească și pentru succes, dar și pentru eșec, pentru felul în care își gestionează emoțiile și cum să treacă peste nereușita la un examen, fără să cadă psihic.

Ovidiu Pânișoară susține că niciun ministru al Educației nu mai trebuie lăsat să facă schimbări în învățământ fără să aibă o consultare publică serioasă și fără o perioadă pilot a oricăror noi elemente care se doresc a fi introduse, pentru a exista cu adevărat stabilitate în școala românească.

„Este foarte bine că elevii susțin examenele la timp. Poate că ar fi fost bine să le fie transmis elevilor o stare de siguranță mai din timp, pentru că și dacă s-ar fi susținut puțin mai târziu examenul, cel puțin pentru elevii de clasa a VIII-a, influența asupra traseului lor de viitor nu era foarte mare. Era mai complicat pentru cei care plecau în afară, după Bacalaureat, dar pentru Evaluarea Națională, nu erau diferențe semnificative.

Așa cum spuneam, este bine totuși că se susține la timp, pentru că dă o anumită zonă de predictibilitate unui sistem care a fost extrem de impredictibil pentru copii în ultimii ani. Cineva vorbea de faptul că elevii au avut de suferit, că au fost vulnerabilizați emoțional de faptul că greva profesorilor a ținut trei săptămâni.

Aici, eu am o întrebare fundamentală. Vulnerabilizarea emoțională este una de lungă durată, nu s-a întâmplat doar în timpul grevei profesorilor, pentru că sistemul de învățământ din ultima perioadă a devenit extrem de impredictibil”, a spus expertul în educație.

„Evaluarea este doar finalul reformei, altfel este formă fără fond”

În opinia expertului în educație, niciun tip de evaluare a elevilor nu ar trebui schimbat fără ca mai întâi să se schimbe forma de predare-învățare și programele școlare, de unde începe practic totul.

„Haide să învățăm să așezăm lucrurile și să le stabilizăm puțin, să nu mai lăsăm orice ministru care vine să-și facă jucăria și să schimbe ceva fără o consultare publică serioasă și fără pilotarea acelor elemente, ca să existe într-adevăr în școală un fundament de stabilitate, într-o lume destul de schimbătoare.

În plus, trebuie să ne gândim din nou, și repet asta, la programele școlare, pentru că de acolo începe. Ce le ceri elevilor să învețe și cum le ceri să învețe, după care mă duc și îi evaluez. Altfel, va fi foarte dificil și, doar ne furăm căciula, ne iluzionăm că facem o altfel de evaluare. Evaluarea este doar finalul reformei, altfel este formă fără fond„, a mai spus Ovidiu Pânișoară.

„Să învețe cum să dea examenele, pentru că vor avea multe în viață”

Expertul în educație a explicat de ce este foarte important pentru elevi să fie învățați cum să dea examene și cum să aibă rezistență în fața emoțiilor provocate de aceste testări.

„Ceea ce le urez ar fi, nu doar să dea un examen în viața lor, ci să învețe cum să dea de acum încolo toate examenele vieții lor, pentru că vor avea multe examene în viață. De fapt, toată viața este un examen și atunci trebuie să înveți să ai rezistență în fața unor emoții care te pot copleși.

Ne putem pregăti și pentru un eventual eșec, dar trebuie să nu cădem psihic în acel moment. Ne putem pregăti pentru tristețe sau pentru frica examenului, care să nu ne domine când ajungem acolo și să nu mai fim în stare să spune tot ceea ce știm.

Ne putem pregăti și pentru furia unei inechități, mai ales la examenele orale, când ai impresia de multe ori că nu primești nota pe care o meriți. Toate aceste elemente mi-ar da un anumit tip de stabilitate.

Ceea ce le doresc la acest moment este să aibă putere să treacă peste un moment important în viața lor și să învețe ceva important din această primă lecție, pentru că vor urma și altele”, a mai spus Ovidiu Pânișoară.

Ioan Slavici și Octavian Paler, printre subiectele la Limba română

Subiectele primite de elevi la proba scrisă de la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023 au avut două texte suport: ”Limir-împărat”, de Ioan Slavici, și ”Deșertul pentru totdeauna”, de Octavian Paler.

Pe baza celor două texte, candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizeze pe Lia, personajul din povestea lui Ioan Slavici.

Calendar Evaluarea Națională 2023

19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor


Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×